Software cu licenta

In urma implementarii programului de combatere a pirateriei software desfasurat de catre Inspectoratul General al Politiei Romane si BSA | The Software Alliance au fost intocmite 313 dosare penale.

Bucuresti, 9 aprilie 2013

In 2012, Inspectoratul General al Politiei Romane a desfasurat o serie de activitati de combatere in domeniul pirateriei software in randul companiilor si distribuitorilor din Romania. In cadrul acestor actiuni, au fost efectuate 691 de verificari, in urma carora au fost inregistrate 313 dosare penale.

Au fost depistate 351 de persoane care sunt cercetate pentru savarsirea de infractiuni de incalcare a drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator, iar in 126 dosare penale a fost dispusa inceperea urmaririi penale, fiind indisponibilizate peste 3.000 de sisteme informatice, echipamente specifice sau sisteme de stocare a programelor. In ceea ce priveste programele apartinand membrilor BSA | The Software Alliance, exista 17 condamnari in 2012, dintre care 4 condamnari pronuntate impotriva administratorilor unor companii care au utilizat software piratat, iar 12 pentru cazuri de distribuire de programe pentru calculator pirat.

Vasile Viorel, chestor de politie, adjunct al inspectorului general al Politiei Romane, declara ca:

”Parteneriatul dintre Politia Romana si BSA s-a dovedit a fi unul extrem de benefic pentru institutia noastra care a primit sprijin atat in ceea ce priveste prevenirea pirateriei software, cat si in actiunile destinate combaterii faptelor circumscrise acestui domeniu.

Demersurile comune sunt importante si prin prisma faptului ca activitatile derulate in colaborare contribuie la indeplinirea obiectivului strategic al Inspectoratului General al Politiei Romane care vizeaza asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri.”

Claudiu Scarlatache, comisar-sef de politie, Director adjunct al Directiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R., declara ca:

„Eforturile Politiei Romane de combatere a pirateriei software au continuat si in anul 2012 pentru diminuarea consecintelor acestui gen de criminalitate, care se manifesta atat asupra industriei de specialitate, cat si asupra economiei in ansamblul sau.

Un mediu de afaceri legal si concurential presupune in primul rand conditii egale intre operatorii comerciali in pietele in care isi desfasoara activitatea. In domeniul protectiei drepturilor de proprietate intelectuala Politia isi focalizeaza atentia asupra situatiilor in care pirateria software interfereaza cu fenomenul evazionist.

Cu aceasta ocazie ne exprimam inca o data disponibilitatea ca prin actiunile derulate de Politia Romana in domeniul pirateriei software sa contribuie la asigurarea concurentialitatii mediului de afaceri si protejarea bugetului general consolidat.”

Magda Popescu, BSA | The Software Alliance Outside Counsel, declara ca:

„Fenomenul pirateriei software trebuie sa primeasca un raspuns ferm din partea autoritatilor competente pentru aplicarea legii si din partea titularilor de drepturi. Astfel de actiuni, alaturi de activitatile de informare si constientizare a utilizatorilor si comerciantilor de software cu privire la valoarea proprietatii intelectuale si riscurile asociate utilizarii de software pirat, unde din nou avem ca parteneri politia, sunt de natura sa conduca la scaderea ratei pirateriei, cu beneficii pentru intreg mediul economic, de la reteaua de furnizori la piata muncii si bugetul de stat.”

Unul dintre cazurile investigate in 2012 a fost la Timisoara, unde a avut loc o verificare a Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Timis la noua puncte de lucru apartinand companiilor Tossit S.R.L. si Print 84 S.R.L., avand ca obiect de activitate servicii de printare si fotocopiere. Verificarea a condus la identificarea a 11 sisteme de calcul pe care erau instalate programe in mare parte nelicentiate, apartinand companiilor membre BSA Autodesk Inc. si Microsoft Corporation. BSA a formulat plangeri penale si cereri de despagubiri in numele acestor membri pentru 12.670 EURO, inclusiv daune morale. Dupa verificare, cele doua companii au intrat in legalitate prin achizitionarea licentelor necesare si, in plus, au fost obligati la despagubiri pentru incalcarea drepturilor de autor de pana la momentul controlului.

In ce priveste activitatile de distribuire de software neautorizat, compania S.C. Evotrade S.R.L., cu sediul in Oradea si punct de lucru in Cluj-Napoca, a achizitionat, in perioada iulie 2011- noiembrie 2012, pachete de Office 2003 Standard Edition incomplete – fara certificat de autenticitate – din Suedia si le-a comercializat in Romania, atat prin punctul de lucru din Cluj-Napoca, cat si online, prin www.evocomputers.ro. Prin revanzarea de software neautorizat, Evotrade nu doar ca s-a expus riscului de investigatie penala, dar si-a pus si clientii in situatia de a utiliza programe nelicentiate corect, fapta care reprezinta infractiune. Din momentul in care au fost descoperite aceste activitati, Evotrade a incetat orice activitate neconforma legii, a demarat procedurile necesare intrarii in legalitate si contactarea clientilor in vederea recuperarii acestor pachete si restituirii pretului platit.

F.A., din Bucuresti, ca parte a unei retele organizate de patru persoane, a desfasurat activitati de realizare de software piratat in vederea distribuirii ulterioare si de utilizare de software fara licenta. Activitatea nelegala a fost descoperita de politie, iar titularii drepturilor de autor asupra programelor pentru calculator au formulat plangere penala si cerere de despagubiri pentru suma de 27.281 EURO, inclusiv daune morale. Grupul infractional a fost trimis in judecata in februarie 2011, iar inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti in luna decembrie 2012 si urmeaza sa execute pedeapsa de patru ani de inchisoare cu executare. De asemenea, s-au acordat in intregime despagubirile solicitate. Dosarul este in acest moment in apel la Curtea de Apel Bucuresti.

In ceea ce priveste activitatile de prevenire, in cadrul campaniei comune IGPR-BSA „Poti sa treci de orice verificare cu bine?”, derulata incepand din septembrie 2012, 30.000 de companii au primit scrisori din partea celor doi parteneri, prin care au fost informate cu privire la riscurile asociate pirateriei software.

Constantin Stroescu, Comisar-sef de politie, seful Institutului de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii din cadrul IGPR, declara:

”Ca si in alte domenii ale criminalitatii, si in cazul pirateriei software si-a dovedit eficienta abordarea integrata prevenire-combatere a problematicii, intrucat prin acest mod de lucru se asigura o interventie completa asupra segmentului infractional vizat, printr-o informare specializata a grupului tinta, coroborata cu actiuni de impunere a legii. Rolul activitatilor de prevenire desfasurate in cadrul Campaniei „Poti sa treci de orice verificare cu bine ?” este de a atrage atentia agentilor economici cu privire la consecintele legale, la riscurile de securitate a informatiilor confidentiale, precum si la cele legate de imaginea companiilor care decurg din utilizare de programe de calculator fara licenta.”

Pana la 31 martie inclusiv, 7.513 din aceste companii au primit consultanta BSA referitoare la modul in care se poate realiza un audit software, iar 3.183 dintre acestea au trimis formularele de auto-auditare, marea majoritate fiind consiliate in continuare de BSA sau chiar membrii BSA in legatura cu cele mai avantajoase variante de intrare in legalitate.

Consultanta prin specialisti in domeniu este disponibila in continuare prin apelarea BSA la numarul dedicat campaniei: 021.529.71.95. Mai multe informatii gasiti si pe site-urile www.SoftwareCuLicenta.ro, www.BSA.org/Romania sauwww.PolitiaRomana.ro.

* * *

Despre Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR)

Inspectoratul General al Politiei Romane (www.PolitiaRomana.ro), in baza prevederilor Legii nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane, cu modificarile si completarile ulterioare si ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, modificata, intreprinde, prin structurile sale specializate, masuri specifice pentru: prevenirea si combaterea criminalitatii economico-financiare; constatarea infractiunilor prevazute la regimul dreptului de autor si al drepturilor conexe si efectueaza cercetari in legatura cu acestea.

Contact:

Inspectoratul General al Politiei Romane,

Prevenire@PolitiaRomana.ro

Despre BSA

BSA | The Software Alliance (www.BSA.org) este principalul promotor al industriei de software la nivel mondial. Este o asociatie a unor companii de clasa mondiala ce investesc anual miliarde de dolari pentru a crea solutii software ce contribuie la dezvoltarea economica si la imbunatatirea vietii moderne. Prin cooperarea cu autoritatile publice la nivel international, suportul acordat pentru asigurarea respectarii proprietatii intelectuale si prin activitatile educationale, BSA extinde orizonturile lumii digitale si construieste incredere in noile tehnologii pe care le promoveaza.

Contact:

Magda Popescu, BSA Outside Counsel, Romania

magda.popescu@legal2m.com

Sursa articolului.